Vrem spitale, nu catedrale!

Nu-i așa? Vrem impozitarea la sânge a cultelor. Vrem exproprierea bisericilor. De ce să facă ei atâția bani?

Cunoaștem cu toții replicile, sloganurile, veninul împroșcat de fiecare dată când cineva are curajul de a ridica un semn de întrebare asupra patosului înflăcărat de secularism. Săptămâna trecută a adus propunerea de rectificate a bugetului, prin care Ministerul Sănătății pierde 400 milioane, Ministerul Educației și cel al Transporturilor fiind de asemenea văduvite de finanțare. Pe de altă parte, 558 de milioane se îndreaptă către SRI, SIE, SPP, STS și administrația prezidențială. Intrăm într-un an cu multe alegeri și… ei, știți voi…

Ce a lipsit însă, a fost ura și veninul „societății civile”. Îmi aduc aminte cum a vuit presa, când Gabriela Firea a susținut Catedrala Mântuirii Neamului cu 10 milioane. De ce nu este nimeni deranjat de această reorganizare bugetară? De ce nu se agită nimeni, că banii se iau tocmai de la Sănătate, Educație și Transport? De ce nu mai țipă nimeni: „Vrem spitale, nu securiști”?

Din cauză că ultimii 70 de ani de comunism (da, de 70 de ani suntem în comunism) am fost reeducați sistematic. Societatea a fost destructurată și reconstruită cu securistul la fundație, ca liant și ca element sine qua non. Existența și poziția superioară a „băieților cu ochi albaștrii” este atât de adânc înrădăcinată în conștiința românului, încât deja trece de Eu și se ancorează în Supra-Eu.

Putem vorbi despre oricine, putem înjura pe oricine, putem să negăm dreptul la existență oricui, dar nu lor. Și nici nu avem voie să le negăm statutul privilegiat.

Spun că ține deja de esența noastră, pentru că individul cu pensia cea mai mare din România (74.000 RON/lună) este plătită unui fost procuror și comandant de penitenciar comunist. Da, acele penitenciare, în care cele mai luminoase suflete ale României au fost ucise cu bestialitate, în care minți geniale au fost lovite cu bocancul în cap de analfabeți, în care femei demne și-au lăsat onoarea. Da, pe acest gen de individ îl onorează România. Și la exact 30 de ani de la așa-zisa cădere a comunismului, nenorociții aceștia nu numai că nu și-au pierdut privilegiile, pensiile, gradele. Dimpotrivă, ei huzuresc relaxați deasupra poporului, pe care l-au torturat pe tot parcursul vieții. Iar în timp ce ei trăiesc liniștit, cu o pensie de 15.000 de Euro/lună, medicii (da, ăia pentru care spunem că vrem spitale) ies cu mai puțin de 700 de Euro/lună la pensie. Vă amintiți de mitinguri pentru tragerea la răspundere a securiștilor? Vă amintiți de vreun val de indignare al presei sau societății civile împotriva bătăușilor ordinari ai comunismului, îmbrăcați în uniforma statului Român și purtând decorațiile acestuia? Vă amintiți de solicitări de anulare a pensiilor dobândite ca urmare a reprimării intelectualității românești și plata acestor sume către victimele regimului criminal?

Eu nu!

De aceea vă vor bate jandarmii la mitinguri. De aceea vă pulverizează spray paralizant în față și vă privesc în ochi cum muriți pe caldarâm. Pentru că ei știu că vor fi recompensați de „sistem”. Și indiferent ce și cine se va schimba, „sistemul” îi va plăti.

Dar, să nu ne lăsăm distrași de astfel de detalii. Haideți, dați-i înainte cu nenorociții de preoți și călugări și cu „vrem spitale, nu catedrale”.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Recent Posts

Recent Comments

Archives

Categories

Scroll Up