Tusind in cot…

Coronavirus… provocare medicală sau economică?

Să tușim în cot… Cam așa ar trebui să reacționăm atunci când tușim. Este doar una dintre numeroasele recomandări noi, venite odată cu acest tip nou de boală.

Și iată că mă văd nevoit să scriu despre coronavirus, deși mi-am dorit să nu o fac. Nu pentru că infecția nu ar fi una serioasă, ci pentru că se speculează deja excesiv de mult pe baza ei.

Într-adevăr, dincolo de rata de mortalitate, care nu reprezintă un pericol real pentru cei cu vârsta sub 65 de ani, posibilitatea ca boala să lase sechele, mai ales la nivel pulmonar, nu este cunoscută. Aceste aspecte trebuie lămurite însă de specialiști, nu de mine.

Ceea ce mă îngrijorează pe mine, sunt mai degrabă efectele secundare, nemedicale ale bolii. Costul social, dar mai ales economic va depăși substanțial costul uman al acestei pandemii.

Zilele trecute, citind unul dintre editorialele bine scrise ale lui Bogdan Herzog, remarcam o posibilă țintă: alegerile din SUA și faptul că Trump nu are un contracandidat credibil. O recesiune brutală a economiei SUA, așa cum se prefigurează ea, ar propulsa cu siguranță un socialist la Casa Albă și l-ar priva de Trump de o șansă reală la victorie.

Dincolo de Trump însă, dacă privim înapoi asupra ultimilor 20 de ani, observăm o sincronizare a pandemiilor cu anii electorali. Fie că a fost vorba despre SARS (2004), gripa aviară (2008), gripa porcină (2010), MERS (2012), Ebola (2014, 2018), Zika (2016), toate aceste epidemii răbufneau în ani electorali.

Peste acest model trebuie să mai suprapunem o componentă. Ultima criză economică majoră a fost în 2008-2009. Și aici există o ciclicitate de aproximativ 10 ani. Cu aproximativ 10 ani înainte de acest moment, în 2001 a existat un alt factor declanșator de criză, atacul asupra WTC și inițierea noilor războaie din Orientul Mijlociu. Atunci, o serie de speculanți anonimi, mizând pe o cădere a indicilor bursieri, au făcut o avere.

În 2008-2009, guvernele au pompat sume amețitoare într-o piață financiară, care deja se făcuse vinovată de practici neloiale și de înșelarea clienților. În contextul aceleiași „crize”, artizanii acesteia au fost alimentați cu miliarde de dolari/euro, pe care le-au folosit din nou după bunul plac.

Încă din 2018 se aștepta noua criză. Pe piața de capital (sau mai bine zis, în colțurile întunecate ale acesteia) se făceau deja prognoze legate de cădere.

În mod neașteptat, pentru persoanele aflate în afara scenariului, au început să apară grupuri de presiune ecologiste. Ceea ce nu reușise să facă Al Gore, se dorea reeditat acum. Astfel, Fridays for Future și Extinction Rebellion (doar doi dintre cei mai mediatizați și radicali actori verzi) au intrat în scenă. Coordonarea și gradul de manipulare de care au beneficiat, au lovit industria auto puternic. Reverberațiile s-au extins către furnizorii de componente, prestatorii de servicii și auxiliari, fiind percepută chiar și de mamutul economic, China.

Dincolo de afectarea profundă a rentabilității industriei auto germane și de contracția produsă astfel, mișcările nu au putut genera o recesiune.

Acum aș dori să facem un pas înapoi și să facem un exercițiu de imaginație. Dacă ar fi să proiectați un agent patogen, care să lovească în economie, dar să vă lase forța de muncă neafectată, cum l-ați proiecta?

I-ați oferi un factor de frică mare, l-ați face extrem de contagios și i-ați oferi grad de mortalitate redus în gupele se vârstă productive. Astfel intră în scenă coronavirus!

Pacientul zero este necunoscut. În schimb a pornit în centrul productiv al Chinei. Astfel, efectele sale au fost încă de la început globale. Producători din toate ramurile industriale au rămas fără componentele produse în regiunea Hubei, a cărei capitală, Wuhan, are o populație de aprox. 11 milioane de locuitori.

Toate semnele unei recesiuni profunde sunt date acum. Italia este practic închisă. Vor urma probabil și alte state europene. Deja cashflow-ul a încetinit semnificativ, comenzile sunt anulate, iar industrii, precum cele de turism, HORECA, transport, de prestări servicii și comerț luptă pentru supraviețuire.

Este evident, că de data aceasta, pariul pe criza economică le-a ieșit arhitecților acesteia. Dar nu sunt încă sigur dacă efectele pot fi estimate. China își revine destul de repede, în principal datorită puterii centralizate. O astfel de putere concentrată poate direcționa resurse, poate accesa rezerve și direcționa tipuri de producție esențială (precum cea de echipamente medicale). Ei sunt singurii, care dispun de aceste instrumente.

Europa nu poate apela la același tip de direcționare de resurse, iar Italia, o țară avansată și cu o situație economică destul de stabilă, este un exemplu în acest sens. Costul crizei în Italia este unul economic și într-o măsură mult mai mică, uman. Guvernul analizează deja măsuri de susținere a companiilor până în luna decembrie a acestui an, deci ne aflăm abia la început.

Germania pare să urmeze acestui trend, având capacitatea de a aloca rezerve, în ciuda perioadei economice slabe din ultimii 2 ani.

România? Noi suntem la pământ! Criza din 2009 ne-a găsit măcar cu un guvern stabil și un președinte (securist, turnător, de o moralitate mai mult decât îndoielnică) capabil să ia decizii. De bine, de rău, România a trecut fără mari tragedii peste acea criză.

La zece ani distanță suntem lipsiți de o clasă politică reală. Cernerea clasei politice prin sita incompetenței, în care doar cei mai slabi și ticăloși erau păstrați, iar orice urmă de coloană vertebrală era eliminată din partide, a dus la un parlament confuz, un guvern absent și un președinte dezorientat și neinteresat. Gradul de incompetență la vârf este atât de mare, încât efectiv nu are cine să preia gestionarea unei situații de criză.

Singurul aspect pozitiv este, că politicienii noștri sunt măcar conștienți de propria incompetență.

Nimeni nu face pasul înainte (haideți să nu uităm asta la următoarele alegeri!), iar România este lipsită de conducere în plină criză.

În ce se traduce asta? Că angajatorii români, care se văd nevoiți să își închidă afacerile, preferă să își dea angajații afară, decât să își asume plata unor contribuții salariale în lipsa veniturilor. Felul în care o creștere a șomajului se răsfrânge asupra unei economii contractate, cred că este evident pentru toată lumea.

Dincolo de asta, se adaugă factorul de panică, ce duce la decizii iraționale nu numai la nivel individual, ci și la nivel național. Ungaria blochează (în mod irațional) traficul de marfă. România, lipsită de producție agricolă proprie, riscă să fie înfometată. 

În curând, va interveni rechiziționarea medicamentelor de către statele în care acestea se produc. Ce efect va avea asupra noastră, un stat lipsit de conducători? Cred că este ușor de prevăzut.

Pe scurt, nu boala este o problemă, ci afecțiunile cronice, pe care noi le numim cu o nejustificată drăgălășenie: clasă politică. România este un pacient cu o sumă întreagă de boli cronice: corupție, nepotism, incompetență crasă a politicienilor, de la nivel central până la ultima administrație locală, furt, căpușare, lipsă de viziune, lipsă de educație, lipsă a unui sistem de sănătate real. România este acel pacient de 80 de ani, care abia se târâie, ținut în viață de aparate, iar acum se îmbolnăvește și de coronavirus.

Suntem foarte aproape de prăpastie, iar șoferul mașinii în care ne aflăm cu toții doarme. Din nou…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Recent Posts

Recent Comments

Archives

Categories

Scroll Up