Protectie si demnitate

Protecție și demnitate

Acești doi termeni reprezintă pilonii de bază ai raporturilor de muncă moderne. Dincolo de remunerații, programe de lucru flexibile, oportunități de dezvoltare etc. fundamentul unui raport de muncă echitabil se bazează pe tratarea demnă și protejarea angajaților.

Despre felul în care personalul medical este protejat, am tot scris în ultimele săptămâni. Declarația d-lui. Raed Arafat, conform căruia, asistentele și infirmierele nu au nevoie de echipament de protecție este deja de notorietate și ilustrează mai mult decât elocvent atitudinea conducătorilor țării față de angajații statului român, care sunt puși să lucreze într-un mediu deosebit de periculos.

Imaginile cu concetățenii noștri, comprimați într-un spațiu foarte mic la aeroportul Avram Iancu din Cluj, au făcut deja înconjurul planetei. Scene similare s-au derulat și la Sibiu și Iași. Destinațiile zborurilor speciale sunt localizate în aceeași țară, dar modul în care recrutarea și transportul acestor persoane se derulează în plină carantină, rămâne un mister.

În situația în care mersul la cumpărături aduce cu sine riscul unei amenzi usturătoare, cum au putut fi intervievați mii de oameni? Cum au putut fi transportați prin zone de carantină totală sau scoși din zone de carantină totală și puși la un loc cu alte sute de persoane, care proveneau din zone cu foarte puține cazuri de îmbolnăviri cu noul coronavirus?

Probabil că aceleași excepții, care marchează exploatarea turbată a masei lemnoase din aceste zile se aplică și exploatării forței de muncă.

Nu, nu sunt de acord cu mult vehiculatul termen de sclav. În același timp, nu am cum să nu văd paralelele între conaționalii noștri, care merg voluntari la acest tip de muncă și minerii britanici din romanele lui Charles Dickens. Nici unii, nici alții nu sunt constrânși fizic să efectueze acele munci în condiții de nesiguranță, fără echipamente de protecție, fără o demnitate a muncii prestate. Dar sunt obligați de lipsa de alternative.

Și tot în începuturile revoluției industriale se găsesc și rădăcinile sindicatelor. Acestea au apărut tocmai pentru a proteja muncitorii de condițiile de lucru inumane. Dar, în România, după 30 de ani de prostituare în raport cu diferitele guverne, cele mai multe sindicate au devenit nerelevante. Ca să nu mai zic, că agricultorii, țăranii cu ferme de subzistență, nici nu au o astfel de organizație, fiind deci lipsiți de orice formă de protecție.

Am crede că Statul Român îi protejează. Dar ne-am înșela. Statul Român, prin acordurile sale, s-a oferit doar să trimită forța de muncă.

Astfel, țăranii plecați din România în Germania la munci agricole, se trezesc într-o situație fără alternative, despre care, culmea, s-au sesizat sindicatele din Germania. Unul dintre angajații DGB, Szabolcs Sepsi, a declarat pentru Deutsche Welle, că nu sunt respectate condițiile minime de muncă în fermele în care sunt duși românii.

Salariul minim nu este plătit, normele zilnice sunt foarte mari, iar neîndeplinirea acestora duce la tăieri salariale, angajații nu pot schimba ferma, în schimb angajatorul îi poate da afară cu un preaviz de o zi. În cazul în care sunt dați afară, nici nu au posibilitatea de a se întoarce în țară până la finalul perioadei contractuale, deoarece zborurile sunt asigurate numai pentru grup. Este incert dacă beneficiază de asigurări medicale sau dacă prețul biletului de avion le este scăzut din salariu.

Acestea sunt doar unele dintre neregulile semnalate de către sindicalistul german.

Un alt aspect însă, esențial din punctul meu de vedere, este atitudinea angajatorilor și a satului german față de românii aduși la muncă:

„Cred că este cinic să afirmi că măsurile sunt “carantină practică în paralel cu posibilitatea de a munci”, sezonierii fiind de fapt închiși în barăci, fără niciun contact cu lumea exterioară. Chiar așa? Este de fapt carantină doar față de populația din Germania. În această așa-numită carantină nu pare să conteze că mii de oameni au călătorit fără a păstra distanța socială și că sute vor lucra, mânca, dormi, se vor spăla la grămadă. Cel mai mult contează ca acești oameni să fie ținuți la distanță de populația din Germania.”– declara Szabolcs Sepsi, pentru DW.

Pe scurt, românii sunt aduși la grămadă, ținuți în barăci la grămadă, izolați doar de populația Germaniei, după care sunt trimiși înapoi în România. 

Întrebările de consecință, nu au cum să nu ne stârnească îngrijorare. Ce se întâmplă dacă la una sau mai multe dintre ferme, datorită condițiilor de cazare se răspândește o infecție coronavirus? Unde vor fi tratați cetățenii români și cine le va asigura tratamentul?

Dacă unii dintre agricultori intră în contact cu persoane infectate și trebuie introduși în carantină la revenirea în țară, cine plătește costurile carantinei? Cine acoperă costurile tratamentului pentru persoanele, care se infectează în Germania, dar dezvoltă simptome după întoarcerea în țară?

Toate aceste întrebări nu s-ar pune, dacă România nu ar fi negociat, ca de obicei, din genunchi. 

Aceste întrebări nu s-ar pune, dacă am trata România și prin extensie cetățenii ei, indiferent de studii, de domeniul de activitate, de religie sau de lipsa credinței, cu demnitate.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Scroll Up