Tragedia identitatii de grup

BLM, antifa, extinction rebellion și lista ar putea continua… Reprezintă un fenomen relativ nou, violent-militant, născut din incapacitatea societăților occidentale de a oferi modele și mai ales cultură, dar și din destructurarea familiilor și a rolului tradițional jucat de acestea.

Nu cred că are sens să argumentez de ce problema este specifică spațiului iudeo-creștin. Europenii nu au fost singurii deținători de sclavi. Sclavagismul a reprezentat un fenomen universal al umanității, în schimb cultura iudeo-creștină, respectiv cultura de sorginte europeană este cea care a pus capăt sclavagismului.

Nici creștinismul promovat de coloniștii protestanți în America de Nord sau cel catolic promovat de conchistadori în America de Sud nu are nicio componentă de genocid, așa cum doresc să acrediteze noii moraliști ideea. Să ne reamintim că indienii Americii de Nord practicau sclavagismul la momentul sosirii coloniștilor albi, prizonierii de război fiind transformați în sclavi. Cât despre sensibilitatea umană a triburilor indigene sud americane, este suficient să citim ritualurile la care erau supuși membrii triburilor dominate. Sacrificiile umane, orgiile de sânge în care erau omorâți mii de prizonieri, au încetat odată cu sosirea conchistadorilor.

Se spune că creștinismul a ucis milioane. Realitatea este că aproximativ 3.000 de oamenii au fost executați în perioada de 300 de ani în care inchiziția catolică a jucat un rol determinant. Dacă ne gândim că numai regimurile comuniste, pe parcursul a 80 de an au ucis un număr aproximativ de 160.000.000 de oameni, iar din faptul că militanții „civici” de la BLM, antifa și din alte rețele de descreierați inculți aderă tocmai la această ideologie, ne dăm seama că problema este mult mai mare. 

Nu creștinismul este ținta, deși creștinismul încurcă.

Nu lipsa unei „educații sanitare” încurcă, ci familia.

Nu prezența unor statui ale unor giganți din istoria europeană, și prin extensie nord americană încurcă. Ci conștiința măreției lor și implicit dimensiunea faptelor de care suntem capabili.

Practic atacul este asupra culturii și moștenirii europene, prin cele mai vizibile expresii ale sale. Liderii politici, care i-au asigurat poziția dominantă. Liderii culturali, care i-au asigurat viziunea și indirect au asigurat dominanța culturală europeană. Biserica, tăria dată de credință, care au asigurat succesul coloniștilor europeni în cele două Americi. Familia, pentru că ea, ca și nucleu, asigură dezvoltarea și viitorul unei societăți. Printr-o natalitate redusă și un stil de viață hedonist și egoist, Europa nu poate fi destinată decât declinului.

Acesta este și motivul pentru care identitatea de grup o înlocuiește pe cea individuală. Omul, ca și individ, este supus dilemelor, este supus prescripțiilor morale cu care a crescut și este purtătorul scânteii dumnezeiești, care i-a dat viață.

Masele nu. Masele cred că dețin valori certe și sunt lipsite de dubii. Masele sunt violente, iraționale și lipsite de factorul moral. Masele își găsesc justificarea în propria existență, iar scopul comun anulează perceptele morale.

Când întâlnesc o opinie contrară, masele nu negociază. Lovesc. Și am văzut destule imagini cu proprietari de magazine bătuți (dacă nu și omorâți) de masele venite să le jefuiască agoniseala. Nu există scuze, nu există iertare. Doar legea pumnului.

Iar tăvălugul maselor nu este unul întâmplător. Dacă urmărim reacția autorităților, felul în care poliția se retrage, iar dacă nu o face este înfierată de către conducătorii politici, felul în care mass media laudă acțiunile barbare, felul în care se acceptă crearea de „no go zones” în marile orașe occidentale, faptul că instituții și asociații se solidarizează cu masele violente, iar ONU postează cu mândrie steagul organizației teroriste antifa pe propriul cont de Twitter, ar trebui să ne ridice niște mari semne de întrebare.

Tinerii detașați de familiile care oricum nu mai au ce să le spună, devin masă de manevră. Din imagini se poate vedea cu ușurință faptul că majoritatea descreieraților BLM sunt albi. Iar bucuria isterică cu care sărbătoresc distrugerea statuilor, care reprezintă trecutul glorios al propriilor popoare lasă un gust amar. Felul în care roiesc în jurul unei persoane, care nu împărtășește aceleași opinii cu ei și violența incredibilă cu care o atacă este absolut șocantă.

Să combată în acest fel „rasismul instituționalizat”? Prin jefuirea unor mici proprietari de magazine? Prin uciderea acestora? Prin uciderea unui bărbat care încerca să ajungă la serviciu și a făcut greșeala să le ceară să elibereze intersecția? Bineînțeles că nu.

Dacă schimbăm însă întrebarea, răspunsul este mai concludent. Doresc să destructureze societatea Occidentală și valorile iudeo-creștine?

Atunci răspunsul este evident, iar efortul este unul concertat. 

Distrug biserica fie prin înregimentarea conducătorilor acesteia în spatele unor principii anti-creștine, precum promovarea homosexualității, a pedofiliei (numite delicat „age gap love”), prin sexualizarea învățământului încă de la cele mai fragede vârste și înfierarea oricăror preoți care se opun acestei degenerări.

Distrug familia prin redefinirea acesteia, prin demonetizarea ei. În lipsa unei structuri de familie, procrearea, dar mai ales educarea ulterioară a copiilor este greu de realizat. Rezultatul fiind scăderea natalității, respectiv apariția unei generații lipsite de orice educație fundamentală (vezi BLM, antifa etc.)

Distrug cultura. O comparație între artele plastice tradiționale europene și ceea ce trece drept „artă” la ora actuală este concludentă pentru orice nespecialist. Iar lipsa unei abilități artistice se extinde și în zona scrisului, arhitecturii și a celorlalte manifestări culturale ale unei societăți. Istoria este rescrisă și redefinită, pentru a transforma marii lideri europeni în tirani și popoarele, care au fost incapabile să genereze o cultură minimă de-a lungul unei istorii milenare, să fie reprezentate ca victime.

Iar cei care nu se aliniază acestei ideologii… Sunt tratați așa cum comuniștii și-au tratat dintotdeauna adversarii: cu bocancul sau pistolul. 

Suntem martorii unei renașteri a luptei de clasă, duse o de o masă de naivi. Instrumente ale unor elite dezumanizate, militanții BLM, antifa etc. nu reprezintă decât vârful de lance al neocomunismului. 

Imaginea polițiștilor îngenuncheați ar trebui să ne spună multe. Statul a cedat în fața lor și le susține doctrina violentă.

Încă nu au ajuns la noi, dar vor ajunge în curând.

Voi de ce parte a baricadei veți fi?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Scroll Up