Primavara araba de pe Wall Street si posibilele evolutii ale acesteia

De ce m-am referit la primăvara arabă, deși nu există niciun fel de semne ale unei implicări arabe în evenimentele recente de pe Wall Street? Pentru că instrumentele folosite în doborârea unui tiran au fost aceleași, iar autoritățile au fost luate și de această dată prin surprindere.

Iar surpriza este atât de mare, încât nici măcar autoritățile de reglementare și control al pieței, în speță Comisia pentru Bursă și Valori Mobiliare (S.E.C.) din SUA nu s-a decis dacă se poate vorbi despre o manipulare a pieței de capital din partea micilor investitori de pe forumurile Reddit sau din partea unor mari brokeri, precum Robinhood sau Charles Schwab, care au blocat accesul micilor investitori la piața de capital, influențând astfel prețul acțiunilor la bursă.

Nu voi intra în detaliile evenimentului, nici în mecanica „short sale” și „short squeeze”. Internetul abundă în ultimele zile de explicații ale mecanicii din spatele unor pierderi de peste 12,5 miliarde USD (la momentul actual, cu tendință de creștere). Unul dintre fondurile de investiții lovite cel mai puternic de această mișcare imprevizibilă este Melvin Capital, în mod ironic, unul dintre fondurile dee investiții cu cele mai bune rezultate în 2020.

Iar Melvin Capital nu a făcut nicio greșeală, obiectiv vorbind. Principiul de „short sale” este unul cât se poate de uzual și uzitat la bursă, fiind unul dintre instrumentele prin care piața e curăță de companii ineficiente sau companii zombie (ținute în viață prin subvenții sau alte instrumente de resuscitare artificială). Piața de capital seamănă în mai mult de un aspect cu savana sălbatică în care numai cei activi, alerți, atenți și sprinteni supraviețuiesc. Bătrânele gazele sunt mâncate, indiferent cât de incorect ni s-ar părea nouă, privitorilor.

Iar ceea ce redditorii au reușit să facă este asemănător intervenției unui cameraman al unei echipe de filmare, care a împușcat hienele aflate deasupra unei gazele bătrâne. Gazela a supraviețuit. Momentan. Dar moartea ei este inevitabilă și deloc îndepărtată.

Prețul acțiunilor GameStop este menținut artificial, fără să fie susținut de un plan de afaceri sau de o perspectivă de redresare a companiei. Ridicolul situației este cu atât mai mare, cu cât valoarea de piață a depășit acum câteva zile valoarea de piață a companiei aeriene Delta, o companie cu 91.000 de angajați.

Evoluția este inevitabilă. Redittorii își vor vinde acțiunile, prețul se va prăbuși la valoarea sa de piață, iar GameStop va dispărea.

Un alt aspect este deosebit de interesant. S-a creat un precedent periculos, prin capacitarea puterii unui forum cu peste 2,7 milioane de membri. Iar cercurile de putere vor avea grijă să nu mai ignore un astfel de pol cu leadership descentralizat (sau poate mai, bine zis, lipsit de orice formă de conducere).

Cel mai probabil, în perioada imediat următoare vor apărea membrii activi, vocali, formatorii de opinie. Iar pericolul este ca aceștia să dirijeze trenduri. Să fie atacate companii „indezirabile”, companii deținute de conservatori sau companii care preferă să se opună agendei marxist-progresiste. Aici văd pericolul cel mai mare, mai puțin în falimentarea unor fonduri de investiții.

Pe Wall Street lecția a fost învățată din zbor. Fondurile de investiții au anunțat că nu vor mai declara public opțiunile de „short sale” și că se vor concentra pe opțiuni pozitive, adică pe companii sănătoase, cu trend ascendent.

Un alt aspect interesant va fi reprezentat de deciziile instanțelor cu privire la acțiunile intentate de investitorii, care au fost obstrucționați voit de platformele de tranzacționare și dacă acestea din urmă vor supraviețui măcelului.

Un lucru este sigur: rețelele de socializare descentralizate, așa cum este Reddit, spre deosebire de „clasicii” Twitter și Facebook (în care cenzura transformă prezența socială într-un monoton cor al „lăudăcioșilor” progresismului), ascund o forță populară surprinzătoare și, cel puțin la momentul actual, de nestăvilit. Ea și-a mai făcut simțită prezența anterior în susținerea lui Johnny Depp, când ratingurile filmelor lui Amber Heard, respectiv clipurile de pe rețeaua Youtube în care aceasta era prezentă, primeau zeci de mii de voturi negative. Atunci, oamenii de PR ai actriței vorbeau despre agenți plătiți.

Ultimele săptămâni au arătat nu numai că nu este vorba despre agenți plătiți în aceste forumuri, ci dimpotrivă, de agenți cu o putere financiară agregată copleșitoare, care pot lovi Wall Street-ul acolo unde doare mai tare: în rezultatele financiare.

Semnul de întrebare însă rămâne: vorbim despre o „democratizare” a piețelor de capital sau despre instalarea unui noi tiran cu milioane de capete? Lunile următoare ne vor oferi cu siguranță răspunsul.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Scroll Up