Dr. Nicusor-Florin Bigiu – bugetar cu venituri de 12.500 Euro pe luna!

Publicam ieri un material legat de dl manager interimar al Spitalului de Neurologie și Psihiatrie Brașov, dl. dr. Nicușor-Florin Bîgiu. Ridicam niște semne de întrebare cu privire la numărul de demisii avansat de către dânsul, la modul în care a înțeles să destituie un coordonator al unei secții a spitalului (numit, ca și dânsul, interimar), la momentul ales pentru această restructurare și la felul în care a afectat reputația tuturor medicilor și asistenților secției Zărnești a Spitalului de Psihiatrie și Neurologie, lăsând să se înțeleagă, că ar fi dezertori.

Am primit o reacție din partea d-lui dr. Nicușor-Florin Bîgiu, în care ne spunea că este un simplu plătitor de taxe, că nu este înregimentat politic și că a sancționat întotdeauna abuzurile față de pacienții psihiatrici… Deși apreciez reacția, rămân numeroase întrebări fără răspuns. Cine sunt demisionarii? Unde sunt demisiile acestora? Care sunt abuzurile, pe care le sancționează? Care sunt motivele demiterii unui coordonator de secție, apreciat chiar de către dânsul, ca fiind excelent?

Lăsăm aceste întrebări deschise, în speranța unor răspunsuri mai concrete din partea dlui. dr. Nicușor-Florin Bîgiu.

Cât despre statutul de simplu cetățean, trebuie să îl contrazic pe dl. dr. Bîgiu. Legea Nr. 95/2006, în Titlul VII, care reglementează activitatea unităților spitalicești este destul de clară și în ceea ce privește atribuțiile și incompatibilitățile managerilor.

Astfel, pe de o parte, funcția de manager al unui spital cu un număr mai mare de 600 de paturi (Spitalul de Neurologie și Psihiatrie deținând un număr de 656 de paturi) este echivalentă funcției unui ministru secretar de stat. Prin aceasta, încălcările legislației în vigoare de către managerul unității medicale intră sub incidența Direcției Naționale Anticorupție. Nu vorbim în cazul dvs. despre un mic plătitor de taxe, d-le. Bîgiu. Dvs. ocupați o funcție deosebit de importantă, care aduce cu sine și un grad înalt de răspundere, nu numai de beneficii.

Să vorbim, deci, despre beneficiile asociate acestei funcții. Remunerația de manager a domnului dr. Nicușor-Florin Bîgiu este de 23.000 RON pe lună. La aceasta se adaugă un spor de 4000 RON pe lună, pentru că deține cumulativ funcția de manager de proiect, al unui proiect desfășurat în cadrul spitalului, pe care … îl conduce. Deci, un director în cadrul unei unități de stat beneficiază de un bonus de 4000 RON pe lună … ca să își facă treaba.

Conform aceleiași legi 95/2006, Titlul VII, capitolul III, art. 178, (1.a), funcția de manager persoană fizică este incompatibilă cu: exercitarea oricăror altor funcții salarizate, nesalarizate sau/și indemnizate, cu excepția funcțiilor sau activităților în domeniul medical în aceeași unitate sanitară, a activităților didactice, de cercetare științifică și de creație literar-artistică (…).

Iar dl. dr. Nicușor-Florin Bîgiu este și cadru universitar, conferențiar în cadrul Facultății de Medicină a Universității Transilvania, unde îl regăsim chiar în fotografia de pe pagina principală de internet a facultății. Presupun că dl. dr. Bîgiu respectă prevederile legale și deține numai o jumătate de normă (o normă întreagă fiind ilegală), așa că adăugăm 5000 RON la venitul lunar.

Iar din acest moment, intrăm în zona de incompatibilitate și de încălcare a legii.

Dl. continuă să colaboreze cu Spitalul de Obstetrică și Ginecologie Brașov, unde continuă să efectueze și servicii de gardă. Această activitate, desfășurată se pare în paralel cu activitatea de manager cu normă întreagă al unui spital cu peste 600 de paturi și cu activitatea de cadru didactic al Universității Transilvania, îi mai aduce d-lui. Dr. Bîgiu un venit de aproximativ 18.000 RON pe lună.

Dar, lista activităților desfășurate de către dl. dr. Nicușor-Florin Bîgiu nu se încheie aici. Pe lângă activitatea de manager cu normă întreagă al celui de-al doilea spital ca dimensiune din județ, de activitatea sa de cadru didactic al Universității Transilvania Brașov, de colaborarea cu Spitalul de Obstetrică și Ginecologie Brașov și să nu uităm de atribuțiile dânsului de manager de proiect, dl. dr. Bîgiu consultă și în cabinetul personal, pe care îl are la spitalul Mârzescu. Aici se înregistrează un număr de cel puțin 5 prezentări pe zi, pe care dl. dr. le consultă. Deci, la valorile anterioare se adaugă încă 10.000 RON.

Este legal cel de-al patrulea serviciu, în situația în care legea prevede o incompatibilitate clară în cazul managerilor unităților spitalicești? Răspunsul îl poate oferi numai Parchetul și Instanța competentă în acest caz.

Rezumând, 23.000 RON (manager) + 4000 RON (manager de proiect) + 5000 RON (cadru universitar) + 18.000 RON (medic obstetrician) + 10.000 RON (cabinet personal) = 60.000 RON (aprox. 12.500 Euro/lună)

Nu vreau să fiu greșit înțeles. Chiar și într-o țară săracă, așa cum este România, performanța trebuie apreciată. Rezultatele bune și efortul trebuie remunerate corespunzător.

Ce mă interesează pe mine, este unde anume dă dovadă dl. dr. Nicușor-Florin Bîgiu de performanță. În postul de manager al Spitalului de Neurologie și Psihiatrie Brașov, unde trebuie să lucreze 8 ore pe zi? În funcția de manager de proiect? În funcția de cadru didactic, unde este încadrat cu cel puțin 4 ore pe zi?

Am ajuns deja la un program de lucru zilnic de 12 ore!

Să se dedice oare preponderent Spitalului de Obstetrică și Ginecologie? Între ce oră și ce oră?

Dar la cabinet? Se dedică poate la cabinet. În restul de ore rămase până la totalul de 24 al unei zile.

Dar oare după ce efectuează o gardă, lucrează a doua zi ca manager al unui spital cu 656 de paturi? Este eficient după o noapte albă?

Din păcate, dincolo de abilitățile profesionale, de medic, de conferențiar universitar, pe care nu doresc să i le pun în nici un fel la îndoială, dl. Bîgiu este produsul societății marcate de anomie, în care trăim. Este un om, care a găsit pârghiile pentru a mulge statul de toți banii, la care putea să aibă acces, fără a arăta prea multe remușcări.

Acum, în contextul COVID-19, în contextul unor spitale insuficient echipate sau complet neechipate, al unor oameni simpli, care vor rămâne cel mai probabil fără locuri de muncă, după criza economică asociată pandemiei, dar care totuși donează bani pentru echiparea spitalelor din puținul lor, dl. manager ne vorbește despre moralitate.

Unde este moralitatea, atunci când beneficiați de 4 salarii de la stat și un al 5-lea din activități private (desfășurate tot într-o unitate de stat)? Unde este moralitatea, atunci când Statul Român vă virează mii de Euro lunar, iar dvs. jonglați responsabilitățile de manager, medic, cadru didactic, manager de proiect, arătând în același timp cu degetul spre medicii, asistenții, infirmierele și brancardierii trimiși neprotejați în lupta cu un inamic nevăzut?

Tell Us What You Think
0Like0Love0Haha0Wow0Sad0Angry

1 Comment

  • Name Name
    Posted August 7, 2020 4:35 pm 0Likes

    Ha, Ha, Ha, Bullshit!

Leave a comment