Imigratie, pandemii si globalizare

Imigrație, pandemii și globalizare

Sunt doar trei dintre conceptele, care ne trec atât de ușor și oarecum golite de conținut, pe la urechi.

De imigrație am și uitat. Ce-i drept, încă acum două săptămâni priveam cu îngrijorare cum Turcia forțează porțile Europei prin intermediul unui „berbec” viu, cele 3,5 milioane de imigranți, preponderent afgani, pakistanezi și africani, aflate pe teritoriul ei. Insula Lesbos ne oferea atunci imaginea terifiantă a unor mase amorfe, cotropitoare de bărbați luptându-se cu forțe de ordine mult inferioare numeric. Linia subțire a ordinii și legii le făcea față, chiar dacă numai cu greu.

Dar ne-am trezit și cu o altă provocare, în acest canon coordonat al atacului asupra lumii occidentale: pandemia noului coronavirus. Nou, pentru că frații lui ne vizitează la intervale regulate, dar până acum nici unul nu a fost atât de prolific.

Mai contează că în acest timp indicii bursieri doboară record negativ, după record negativ? Ne mai interesează Dow Jones sau NASDAQ? Este relevant contrastul pieței Futures? Bineînțeles că nu!

Pe noi ne interesează mălaiul, hârtia igienică și stocul de măști, pe care am reușit să ni-l facem acasă, lăsându-i în același timp pe bolnavi fără ele. Am uitat și de imigrație, nu dăm atenție pieței financiare, ci alegăm fără perspectivă într-o societate marcată oricum de anomie.

Există însă o legătură cât se poate de concretă între cele trei fenomene, legătură care, fie că a fost sau nu regizată, are toate șansele de a îngenunchea lumea occidentală modernă. Factorii de destabilizare sunt benefici unui singur actor: marilor corporații.

Așa cum am învățat din criza lui 2008-2009, corporațiile sunt cele salvate din bani publici. În loteria pieței libere, ele sunt singurele care câștigă indiferent de rezultatul pariului, în timp ce micii întreprinzători sau angajații, sunt cei care pierd invariabil.

În acest scop, trebuie să vedem nevoile marilor corporații, care se centrează în jurul unei dorințe de piață de desfacere și de resurse umane nereglementată și de o forță de muncă ieftină. Atât imigranții, cât și probabila cădere a economiei și recesiune majoră, apărută pe cale de consecință, acoperă aceste nevoi ale corporațiilor.

Imigranții, dezrădăcinați și neprotejați reprezintă baza optimă pentru exploatare. Veniți într-un mediu, care nu îi dorește, ascunzându-și deseori identitatea reală, ei rămân în mare măsură la mâna traficanților.

Uniunea Europeană se face însă la fel de vinovată de situația acestor imigranți, ca și traficanții lor. Oferind iluzia unui corn nesfârșit al abundenței, oferind certitudinea posibilității de a rămâne pe Bătrânul Continent, UE nu face decât să încurajeze dezrădăcinarea acestor nefericiți, aducându-și sieși, cetățenilor ei, dar și imigranților deservicii majore.

Europa nu este capabilă să suporte valuri masive de persoane în cea mai mare parte needucate și cu un fundal social, religios și educațional complet diferit de populația autohtonă. Singurii beneficiari sunt marile companii, care prin numărul mare de nefericiți doritori de muncă, pot pune presiune pe muncitorii locali, mediu sau slab calificat, reducându-le astfel salariile și beneficiile.

În acest context, pandemia noului coronavirus nu face decât să amplifice pericolul. Nu cel vital, deoarece cu siguranță majoritatea covârșitoare a celor bolnavi se vor recupera. Efectul negativ major al pandemiei este încetinirea economiei, până la limita de avarie. Companiile mici și mijlocii, motorul economiei contemporane nu pot susține presiunea salariilor și a celorlalte cheltuieli curente, iar dată fiind amploarea fenomenului, guvernele (sau cel puțin guvernul României) nu vor dispune de resursele necesare pentru a le susține în trecerea peste o perioadă, a cărei durată încă nici nu este clară.

Cele mai multe IMM-uri se vor vedea duse în incapacitate de plată, generând, după unele estimări, numai pe piața din România un număr de 1.000.000 de șomeri noi. Cifre proporțional similare se vor regăsi și în celelalte economii occidentale.

Acest număr mare de șomeri, de data aceasta educați sau cel puțin specializați, va genera din nou presiune asupra pieței forței de muncă, ducând la reducerea salariilor și a beneficiilor.

În același timp, guvernele vor justifica măsurile de stimulare financiară sau chiar ajutorul financiar direct oferit corporațiilor prin numărul mare de angajați ai acestora și faptul că ele nu trebuie să intre în faliment.

Acum intră în scenă cel de-al treilea actor, CEO-ul de multinațională. Așa cum declara Jamie Dimon, CEO-ul JP Morgan Chase, pentru ei recesiunile sunt profitabile. Este un moment bun pentru a cumpăra creanțe la prețuri bune, pentru a dobândi imobile sau pentru a cumpăra acțiunile companiilor conduse de persoane mai puțin informate. 

Așa cum am mai scris, recesiunea este dorită. Întotdeauna. Liniștește așteptările angajaților, care se văd „puși cu botul pe labe” de conjunctură și reduși la tăcere în ceea ce le privește pretențiile, oferă ocazia pentru fuziuni, care altfel nu ar fi acceptate de comisiile anti-trust și oferă pretextul pentru îndatorarea guvernelor.

În curând, gardurile Greciei vor fi rupte de imigranți, iar indicii bursieri se vor prăbuși.

Guvernanții vor ieși în public și vor declara aceste situații ca fiind de neevitat, ci doar de acceptat. Va trebui să strângem cureaua. Cu toții. Sau, aproape toți.

Ce este important de făcut în aceste momente, este să privim cu atenție la beneficiari. Să vedem cine este susținut din bani publici și cine se folosește de situația de criză pentru a pune presiune asupra angajaților.

Situațiile tulburi, cum este cea prin care trecem, ne oferă câteodată o privire în spatele culiselor puterii și îi relevă pe păpușarii, care ne schimbă atât de radical viețile.

Tell Us What You Think
0Like0Love0Haha0Wow0Sad0Angry

0 Comment

Leave a comment