Pactul asupra migratiei si politica de gen

Un titlu scris cu litere de-o șchioapă se pierde în zilele acestea printre marile titluri ale zilei, care se concentrează pe diferitele candidaturi (echivalent de neimpresionante) la președinția României: România de angajează să preia imigranți africani de pe vasele de trafic de carne vie din Mediterană.

Iar aceasta trebuie să ne reamintească de pactul ONU asupra migranților, ratificat și de România la sfârșitul anului trecut. Printre altele, această așa-zisă recomandare, include o formulare imperativă referitoare la acceptarea migrației și forme punitive la adresa criticilor procesului.

Majoritatea cititorilor se vor opri însă asupra conceptului de „recomandare”. Atâta timp cât nu este obligatoriu, ce sens are să ne aplecăm asupra acestui pact?

În afara faptului că definește obligativitatea statelor europene de a prelua și integra imigranți, stabilește și cote de preluare. Astfel Italia, Franța și Germania ar urma să își tripleze populația prin importul de africani. Fiecare dintre aceste state ar trebui să ajungă la 240 de milioane de locuitori…

Există însă un istoric al recomandărilor ONU transformat în legislație punitivă, aplicată forțat statelor așa-zis suverane? Bineînțeles! Și nici nu a trecut atât de mult timp de atunci: este vorba despre politica de gen!În anul 1995, Conferința ONU a Femeilor a introdus termenul de Gender Mainstreaming. Scopul declarat era unul lăudabil, de combatere a discrepanței și promovare a egalității între sexe. Rezoluția a fost redactată tot sub forma unei recomandări, aceasta incluzând și recomandarea unor măsuri punitive pentru cei, care refuză să se alinieze politicii.

Anul 1999 a văzut transpunerea acestuia în formă obligatorie, în tratatul de la Amsterdam. Odată cu semnarea tratatului de la Lisabona, în anul 2008, implementarea în legislația națională este una obligatorie, fiind cuprins în articolul 8 al Tratatului de Bază al Uniunii Europene. Această forțare a extins spectrul de aplicabilitate al termenilor. Gender Mainstreaming nu mai înseamnă egalitate între sexe. Înseamnă catedre universitate de „studii de gen”, care își justifică existența prin rescrierea legilor biologiei. Înseamnă „specialiști de gen”, care ne explică în permanență despre toxicitatea masculină, despre ororile patriarhatului, despre libertatea copiilor (cu vârste chiar și de 3 ani) de a-și alege genul și de a fi supuși tratamentelor invazive pentru schimbarea genului biologic.

Toate aceste orori se desfășoară sub umbrela protectoare a legilor de combatere a discriminării și de combatere a discursului urii, punând un pumn cât se poate de eficient în gura oricăror critici și oricăror argumentații științifice contrare politicii de gen.

Nu are sens să insist asupra propagandei virulente contra naturii biologice, ce se desfășoară la ora actuală și nici asupra impactului pe care îl are asupra societății, a familiei, a tinerilor, care văd până și fundamentele biologice ca fiind doar „construcții sociale”.

Doresc în schimb să insist asupra intervalului de timp: 1995 – implementarea conceptului, 1999 – includerea într-un tratat cu caracter obligatoriu, 2008 – încorporarea în „constituția” Uniunii Europene, cu aplicabilitate obligatorie în legislația națională.

Pactul mondial asupra migranților urmează același parcurs. De data aceasta există mai mulți contestatari, cei mai vocali fiind SUA, Australia și Ungaria. Pactului i-a lipsit unanimitatea la ratificare, dar majoritatea a fost obținută.

Mașinăria globală media a intrat în funcțiune, iar contestatarii măsurilor de înlocuire a populației nativ-europene sunt deja creionați în culori sumbre. Instituțiile media nu se feresc de la a-i cataloga drept criminali pe politicienii curajoși, care se opun migrației forțate și de a blama popoarele, pe care le reprezintă pentru refuzul de a-și deschide porțile unei mase umane de origine africană.

Beneficiile acestei noi migrații a popoarelor pentru Europa sunt mai mult decât discutabile. Dezavantajele sunt în schimb evidente.Trist este că și România este prinsă în această vâltoare a înlocuirii populației, iar lipsa de discernământ (ca și de altfel a unei viziuni istorice minime) a clasei politice conducătoare, face ca noi să oferim Vestului aproximativ 6 milioane de tineri, deschizându-ne în schimb porțile pentru o populație alogenă extrem de periculoasă.

Iar dacă vi se pare că acesta ar fi un scenariu iluzoriu, gândiți-vă la felul în care politica de gen a fost impusă. La intervalul de timp scurt de la propunere, la penalizarea penală a oricărei critici la adresa ei. Gândiți-vă la modul în care cuprinsul acestei politici a explodat, de la egalitatea între sexe, la definirea a zeci de genuri și orientări sexuale ca fiind „normale” și la promovarea sexualizării copiilor. Ați fi crezut în urmă cu 20 de ani că acest lucru va fi posibil?

Atunci gândiți-vă ce cutie a Pandorei poate deschide „migrația” impusă prin lege și criticarea acesteia interzisă prin dispoziții penale!