Căci asta părem să fim. Așa cum Napoleon spunea că „Fiecare soldat poartă în ranița sa un baston de mareșal”, așa se pare că fiecare colț de stradă, mai mult sau mai puțin iluminat, ascunde un potențial președinte al României.
Deseori m-am declarat nemulțumit de existența unei condiții sine qua non de strângere a unui număr prohibitiv de semnături pentru orice formă de candidatură. Privind lista potențialilor „prezidențiabili”, încep să îi accept necesitatea.
Am fost amuzat de prezențele penibile, dar auto-importante ale prezidențiabililor. Chiar mai mult, în cazul unora, curiozitatea m-a împins să le ascult „discursul” aruncat cu o mai mare generozitate în spațiul public, decât orice găleți sau pungi cu mălai.
Amuzant este că, în totală necunoștință de cauză, neavând nici cea mai vagă idee referitoare la atribuțiile, puterile și competențele președintelui sau de obligativitatea tratatelor internaționale semnate de România, unii declară că vor naționaliza industria, resursele naturale, vor aduce lapte și miere și vor avea grijă de ticăloșii, care ne conduc acum. Surpriza mea cea mai mare: chiar au susținători! Să mai zică cineva, că prostia nu este resursa naturală fundamentală, regenerabilă a României…
Și pentru că tocmai vorbeam despre prostie, nu aveam cum să nu îl menționez pe Aurelian Pavelescu. Acest gropar al partidelor istorice și saltimbanc de tristă amintire, s-a gândit să le reamintească românilor că mai există, folosindu-se de notorietatea lui Theodor Paleologu. Cum? Spunându-ne că acesta este „prost și mănâncă căcat”. Cam atât despre nivelul intelectual al președintelui PNȚ-CD.
Și în spectrul „naționalist” se simt valuri. Apar tot mai multe declarații de intenție din partea unui număr tot mai mare de naționaliști. Numitorul comun al celor, care și-au anunțat intenția unei candidaturi este reprezentat fie de lipsa studiilor, fie de lipsa unei cariere relevante, fie de amândouă.
Reprezintă însă un bun barometru al „naționalismului” românesc și un motiv elocvent pentru care România este singura țară europeană lipsită de o formațiune națională și euro-sceptică de o minimă coerență.
Fiecare dintre acești mici candidați naționaliști cred în străfundul sufletului lor, că sunt niște unși ai Domnului, aleși pentru o misiune înaltă. Nu au cum să se înțeleagă sau să colaboreze cu alți cetățeni cu viziuni similare, atâta timp cât aceștia nu vor „bend the knee” (pentru a cita îndrăgitul serial) în fața lor.
Deci, nici la aceste alegeri, România nu va avea niciun candidat creștin-conservator (relevant), ci doar diferite forme de „progresism” slugarnic Occidentului.
Și dacă tot nu există alternative, iar deznodământul este deja previzibil, măcar să ne amuzăm de bufonii din fața curții regelui, nu?